Parca niciodata nu imi luasem un concediu adevarat. Concediu asa cum trebuie, cel putin 2 saptamani legate. Concediu luuuung, sa stau, sa ma relaxez, sa uit de target, de proiecte, de campanii, de calcule. Asa ca in ianuarie, incep sa ma uit dupa oferte early booking. Si ma uit, caut, compar. Gasesc pana la urma ceva interesant in Turcia. Cumpar, platesc 50% in ianuarie. Si ma pun apoi pe munca, cu gandul catre vacanta undeva in planul 2, tot timpul inchipuindu-mi cum ma asteapta marea limpede din Turcia.
A venit si finalul lunii iunie. Intr-o dimineata de duminica ne-am pus cu entuziasm la drum cu destinatia Turcia. Desigur, auzisem despre faptul ca trebuie sa ai grija in Bulgaria, ca arata rau, ca nu e ok sa depasesti viteza legala, ca politia e corupta, ca sa nu lasi masina nici un minut nesupravegheata. Le auzisem pe toate.
Plecam, asadar, din Romania, de dimineata. Ajungem foarte curand la granita cu Bulgaria. Eram in dubii referitor la traseul pe care sa strabatem Bulgaria, osciland intre cele 2 optiuni, Nova Zagora si Stara Zagora. Am ales sa mergem pe Stara Zagora, la sfatul unor prieteni care ne-au spus ca celalalt drum era foarte prost. La vama bulgara, un politist bulgar ne cere pasapoartele. I le dau. Amabil, il intreb:
- Stiti cumva care este cel mai scurt drum catre Turcia? 
- Nu! raspunde bulgarul, straduindu-se sa ii iasa un ton pe atat de gretos pe cat de antipatic parea. Ii iese perfect tonul, inghit in sec, plec mai departe.
Nu stiu cum arata litoralul Bulgariei, nu stiu cum arata Bulgaria pe partea cu coasta Marii Negre. Pe unde am trecut eu, insa, Bulgaria arata veche. Arata ponosita, obosita, saraca. Arata mai rau ca Romania. Nu sunt oameni pe strada. O gramada de sate pe sosea (ceea ce te forteaza sa mergi cu 50km/h), toate pustii. Benzinarii vechi. Am oprit la un moment dat pentru o pauza, intr-o benzinarie. Am zis sa luam si un suc. Nimic. Nici suc, nici biscuiti, nici nimic. Gol. Pompe de benzina care aratau exact ca in filmele in care cineva se rataceste pe undeva prin mijlocul pustietatii pe Route 66.
In ceea ce priveste traseul, pana la urma undeva am gresit, astfel ca am urmat traseul ne-indicat, adica cel prin Nova Zagora. Exista, intr-adevar, o portiune de drum ceva mai prost. Nu e chiar atat de prost, de fapt, asa ca merita, avand in vedere ca e mai scurt cu aproximativ 45 kilometri decat Stara Zagora.
Ajungem la Edirne, la vama cu Turcia. Iesim repede din Bulgaria. La vama cu Turcia, duminica la pranz fiind, am prins ora de rugaciune. Astfel ca nimic nu a miscat timp de o ora. Cozile de masini cresteau vazand cu ochii. Ne-am plictisit teribil acolo. Dupa o ora, lumea a inceput sa protesteze claxonand insistent, ceea ce i-a trezit pe vamesi, care au inceput sa reia lucrul. Am trecut, asadar, de vama.
Si am intrat in Turcia, cu destinatia Canakkale, unde aveam de gand sa ramanem o noapte.
Ce am vazut pe drum: turcii au sosele. Toate soselele sunt late, majoritatea au cate 2 benzi pe sens. Soselele sunt foarte bune, insa au un soi de strat de macadam deasupra, nu asfalt, ceea ce da un anumit zgomot la rulare. Turcii construiesc sosele. Mult. Late si mari. Nu am vazut nicaieri atatea drumuri in constructie. In toate directiile, si in stanga si in dreapta soselei pe care mergeam, se lucra la autostrazi. TOATE autostrazile si soselele mai mari sunt luminate in Turcia. Am mai vazut pe drum ca Turcia e frumoasa. Dealuri multe, practic nu e campie deloc. Dealuri, munti undeva in spate. Munti si dealuri care cad in mare. Mare care e albastra si frumoasa. Peisaje care iti taie respiratia, pe care nu le-am vazut in poze. Drumul era frumos, ne placea.
La un moment dat, GPS-ul ne anunta ca in scurt timp trebuie sa ne imbarcam pe ferryboat pentru Canakkale.
“Peste 500 metri, luati-o pe prima la dreapta si va imbarcati pe ferryboat”.
Bine. Parcurgem repede cei 500 metri anuntati de GPS si facem la dreapta. Si ramanem inmarmuriti. In 4-5 secunde, ambele masini sunt inconjurate de turci. Unul spala parbrizul, altul spala luneta. Altu’ tipa la geamul meu ca sa cumpar fistic. Altul in spatele lui tipa mai tare ca sa cumparam alune. Inghetata. Rahat. Suveniruri. Toti, in cor, fiecare cu ce avea de zis. Cu greu inaintez, dirijat de un altul, si urc pe ferrry, scapand, astfel, de tiganie. Rasuflam usurati. In sinea lui, fiecare dintre noi e, de fapt, ingrijorat, gandindu-se ca aproape 2 saptamani va trebui sa suportam astfel de comert si de indivizi.
Ferryboat e mult spus. Mai potrivit ar fi…poorboat. Sau rustyboat. Ferryboat-ul asta arata ca un slep cu care treci Dunarea la Galati. Sau chiar mai rau.
Iata cateva poze de pe ferry:
In circa 30 de minute am ajuns pe partea cealalta. Nu ne-au mai asteptat vanzatori ambulanti. Am debarcat in liniste, mergand mai departe catre hotelul unde rezervasem cazare pentru o noapte.
Canakkale e un oras pescaresc foarte vechi cu un farmec aparte. Am intrat cu masina pe stradutele in care abia incapeam, cautand in zadar hotelul. Pana la urma, am reusit sa il gasim. Am facut check-in la hotel, am lasat bagajele si am iesit la plimbare. Canakkale e superb. Strazile sunt foarte mici. Peste tot sunt terase, peste tot oameni foarte multi. In marea lor majoritate, straini. Turisti. Ne-am plimbat indelung prin oras, pe malul marii, printre sutele de magazine pline ochi cu masline de toate felurile, ulei de masline, shaworma. Am mancat la o terasa si ne-am retras la hotel.
Cateva poze din Canakkale:
De mentionat ar mai fi faptul ca gasiti cazare foarte buna si ieftina. Apelati cu incredere la tripadvisor.co.uk, care e ce trebuie. Desi turcii nu prea vorbesc engleza (as in habar nu au ce inseamna water) cei de la receptiile hotelurilor din Canakkale rup o engleza inteligibila.
Tip: rezervati noapte intermediara in Canakkale daca va place altceva, daca va place sa luati pulsul unui oras atipic, cat se poate de turcesc. Noua ne-a placut mult. Canakkale de dupa incidentul cu urcarea pe ferry ne-a facut sa uitam ca am fost asaltati de comerciantii aia. Si am dormit excelent.
