Spirit civic

Zice Alex aici ca nu ar mai fi spirit civic/cetatenesc.

O mai fi, n-o mai fi?

Se da urmatoarea situatie: e sambata. Sambata e zi din weekend. In weekend, oamenii rezolva chestiuni casnice, corect? Adica o curatenie, o chestie. Eventual si o mica portie de odihna, ca am muncit toata saptamana. Corect? Unii.

Altii au si copii. Pe langa o curatenie si alte alea, poate mai vor si ei sa petreaca putin timp cu copilul. Zic, nu stiu. Altii mai si muncesc un pic.

Buun. Sa revenim.

Sambata, deci. Si eu (ca si altii, cei de mai sus), fac diferite chestiuni casnice. Intorcandu-ma de la una din aceste treburi, vad in parcare, undeva in partea stanga pe sensul meu de mers , niste distinsi domni cum fac curatenie pe acolo. Toata stima.

Mai vad, insa, tot un domn, tot distins, care tocmai ce isi aruncase niste chestiuni la ghena. Si cand se intorcea, ii aud pe aia tipand (ca tipul asta se indepartase de ei un pic):

- Vecineeeeeeee, hai sa ne ajuti si tu aicea la gunoi! Sa strangem gunoiu’!

Chestia asta urlata pe un ton agresiv. Nici daca voiam sa ajut, nu m-as mai fi dus daca ma striga unu’ asa.

Ma rog, asta se intoarce si raspunde:

- Nu pot veni, am treaba in casa.

- Ahaaaa! zice agresivu’. Toti aveti treaba, v-a apucat pe toti treaba!

Acum zic asa: ala care a urlat ca bezmeticul a dat dovada de spirit cetatenesc? Intreb. Ca se mai pune si problema asa: nene, daca vrei sa dai dovada de simt civic si vrei sa faci ceva pentru comunitate, fa si gata. Fara sa devii frustrat de treaba asta. Corect?

Iar celalalt, care nu avea spiritul cetatenesc la el, poate chiar avea omul treaba in casa, nu? Ca asa parea, sincer.

Eu am iesit la zapada intr-o seara. La zapada trecuta (desi o sa ies si diseara la asta ). Mi-am dezapezit (fara s) locul de parcare. Cand sa intru in scara, era acolo un vecin care se lupta cu zapada de la scara. Si m-am apucat si eu sa dau cu lopata, sa ajut. Ca asa am vrut eu. Fara sa urlu si sa tip sa vina si altii. Era placerea mea. Si am avut timp. Nu sunt eu exemplu de spirit cetatenesc, dar asa s-a intamplat.

My point is: simt civic inca e. Eu chiar mai vad oameni de bun simt. Insa compensat din plin cu mitocanie si nesimtire.

Get this: am vazut dimineata in trafic ceva spirit cetatenesc. Era unul cu un Logan (doooh!) care arata ca un bulgare de zapada (Loganul, nu el). Facuse doua mici gauri in zapada de pe parbriz (si era un munte acolo). In mers, toata zapada afanata de pe masina lui era aruncata pe celelalte masini din trafic. Ca sa nu mai spun ca ala chiar nu vedea nimic in laterale sau in spate, devenind astfel un real pericol pentru noi toti, ceilalti participanti la trafic.

Value for money?

A fost umflata piata muncii inainte de criza? S-a castigat nemeritat? S-a muncit de banii aia? Unde se situeaza acum piata, se mai castiga bani?

Well, obviously, pentru ca sunt (em) o gramada cei care avem un job. Chiar si asa, in vremuri de criza. Insa este foarte clar ca se zguduie si piata asta. Din temelii. Oameni cu experienta indelungata si relevanta in ceea ce fac, nu mai au job. Sau au, insa “pe acte”.

Sa il luam exemplu pe Popescu. Popescu a facut vanzari 10 ani. 10 ani de intalniri, clienti, prezentare solutii. 10 ani de proiecte mai mult sau mai putin complexe. Ani de negocieri, rezultate excelente. Cativa ani de management in vanzari, chiar. Si aici cu rezultate. Formarea unei echipe de mare succes, care in foarte scurt timp si-a dovedit valoarea. Diplome la nivel national.

Popescu a ramas fara job din cauza crizei. Adica s-a inchis compania. S-a vazut deci, pus in situatia in care trebuie sa isi gaseasca un loc de munca. Ce putea sa caute unul ca el? Evident, as/ati spune, un job pe masura: ceva in management/vanzari/consultanta in vanzari or related. Nu? Ei bine, nu.

Pentru ca a cautat. Si a tot cautat. Apoi a renuntat. Apoi iar s-a apucat. Nu a gasit. A lasat din pretentii. Nici asa nu s-a intamplat nimic bun pentru el.

A crezut ca l-a lovit ghinionul. Si a inceput sa intrebe in stanga si-n dreapta: Ionescu o patise si el. Si Florescu. Si i-au dat acelasi feedback.

Suparare mare. Pana intr-o zi, cand Ionescu a venit la ei zambind cu gura pana la urechi: isi gasise un job de agent vanzari in telecom.

- Felicitari, maestre! Dar mai sunt ceva posturi libere acolo?

- Nu mai sunt…abia m-au angajat pe un salariu…

- Ce salariu?

- 20 milioane…

Well, a gasit si Popescu job pana la urma. Tot agent vanzari. Tot in telecom. Castiga acum tot in jur de 2000 lei. Inainte de criza castiga undeva pe la 2000 euro. Even better cateva luni pe an, functie de piata.

Cum se explica asta? Lua domnul Popescu inainte de criza 2000 euro degeaba? Era un manager/vanzator slab, chiar daca avea ani grei de experienta? Si rezultate recunoscute?

Dar Florescu? Sau Ionescu?

Direct marketing again

V-am mai spus despre drop mail. Distributia neadresata la cutia postala. Adica ceea ce primiti de la mai toti marii retaileri. Aia mari rau, unde ne facem toti cumparaturile.

Bun. Acu’ vin si intrebarile. Si nelamuririle.

Am vazut pliantul unuia dintre ei. Nu spun care, ca nu e relevant. Pe prima pagina a pliantului respectiv, troneaza doua oferte de nerefuzat: un lcd nu stiu de care, si un salam de Sibiu!!! Dap, un lcd si un salam. Ce? Nu-i asa ca-i misto?

Eu am inteles care e targetul astora. Am inteles ca targetu’ nu se uita la din astea. Ca targetu’ cumpara “la oferta”, nu conteaza altceva. Nene, dar asa?
I mean, un salam si un LCD, zau asa!?

Mall type

Stiati ca se mai deschide un mall in Bucuresti? Prin Berceni, pe la Piata Sudului or something. Pe la final de februarie, undeva pe 28 parca. Ii zice Sun Plaza.

Dap, e cert. Ca doar e nevoie de mall-uri nene. Ca unde sa se mai duca oamenii sa se recreeze si ei? Unde sa mai ia o gura de aer curat, sa se mai destinda si ei un pic? La mall, desigur.

Eu nu ma duc la mall decat dintr-un motiv, si anume sa mai vad cate un film. Atat. Din alte motive nu stiu daca am fost de 10 ori in viata asta. Ce dracu’ sa faci la mall?

Si e plin. Adica daca te duci si tu intr-o sambata sau duminica la un film, nu ai loc de parcare. Pur si simplu nu ai. E plin la mall. Full. Si cand intri, constati ca magazinele sunt goale. Holurile, in schimb, pline. La promenada se merge la mall, desigur.

Nu am de gand sa vorbesc acum in nici un caz despre cei care vin sa etaleze masini, gagici, logo-uri, sepci, branduri and so on. Ca nu am dispozitia necesara. Astia sunt primii, evident.
Dar mai sunt si oameni seriosi. Suni la ei:

- salut, ce faci?

- uite pe la mall!

Bai nene, ce faci la mall?

Suni dupa 3-4 ore:

- eh, acum ce mai faci?

- tot la mall.

OMG! Ce faci la mall 3-4-5 ore? Cat sa te uiti la vitrine? Ce e asa culeanu la mall?

Ca repet: numai cinematografele alea au rost, from my point of view. Si asta se poate rezolva: faceti DOAR cinematografe.

Despre relocare

Sa presupunem ca esti un tip din provincie care acum sta in Bucuresti.  De cativa ani. Sa mai presupunem ca ti s-a urat de Bucuresti pana peste cap. Ca nu mai vrei sa stai nici macar o zi aici, daramite sa ramai pana la adanci batraneti.

Pai cum de ce? Ca se circula greu, ca e cel mai gri oras de pe planeta, ca te omori pentru un loc de parcare, ca te imbolnavesti de nervi in fiecare dimineata/seara in trafic, ca respiri praf/cm2 cat nicaieri in alta parte. Si inca altele. Multe altele. Ca plusuri eu nu stiu. Decat (poate) ca ai un job bun, pe care presupui ca nu il poti gasi intr-un oras de provincie.

Well, sa presupunem toate cele de mai sus. Concluzia e clara: trebuie sa pleci de aici. Cum faci?

Daca vrei sa emigrezi in “tarile calde”, e greu. Aproape imposibil. In plus, cainii cu covrigi in coada nu fug nicaieri. In tarile cu un program de emigrare pus la punct (vezi Canada, Australia, Noua Zeelanda), iti trebuie pe langa calificari peste calificari, timp mult si foarte multa experienta (de cele mai multe ori pe joburi care nu te intereseaza) si foarte, foarte multi bani. Adica undeva la un minim de 5-7000 euro. Which is not good!

Ramane, deci, varianta cu provincia. Adica tot in Romania. Intr-un oras decent (Brasov, Constanta, Timisoara, etc) ar trebui sa poti “vana” un job bun. Asa e logic, nu? Si acolo sunt sedii de multinationale, mall-uri, mari companii. Si acolo sunt departamente de marketing, it, hr, sau mai stiu eu ce.

Chestiunea devine, insa, cel putin la fel de complicata ca si emigrarea. De ce? Pentru ca esti “la mana” departamentelor de HR ale companiilor respective. Care tind sa respinga by default candidatii din alte orase. De ce? Beats me!

In plus, se aplica si aici aceasta imbecila axioma, cum ca daca esti din Bucuresti si vrei in Constanta, e nasol. Ca tu esti un bou. Si daca te vad in trafic, iti tai fata, te incomodez, accelerez. Si la fel fac oriunde, daca dau de tine.

Nu ati patit-o?

Am o amica ce lucreaza in HR. Care mi-a spus ca multi gresesc atunci cand aplica la un job, in sensul ca nu sunt atenti la localitatea in care se ofera jobul. Iar departamentul HR respectiv, refuza CV-ul din acest motiv.

Pai nene: daca aplici la un job de director marketing, director vanzari, project manager or so, nu e clar ca stii si tu macar atat, sa verifici niste chestiuni minime (destul de importante, dealtfel)? Nu e clar ca daca ai aplicat acolo, te intereseaza sa te muti acolo cu totul?

Nu, se pare ca nu e clar.

Am amici care au reusit. Insa nu cu totul. In sensul ca au renuntat la minunatul Bucuresti, s-au mutat pe la 80-100 km distanta, insa zilnic fac drumul asta cu masina.

E fezabil? Ati incercat-o? Pana unde merge dorinta de a pleca din capitala?

Cerul e limita

In plina criza s-a inaugurat Burj Dubai, cea mai inalta cladire din lume.

La inaugurare, un foc de artificii maiestuos. Gasiti mai jos. Enjoy.

2009-2010

Se incheie 2009. Mai sunt cateva ore din anul asta. Nu imi amintesc sa fi avut (noi, cu totii, nu?) un an asa de prost din punct de vedere financiar.

Parca nimic nu a mers, criza a taiat adanc in bugetele tuturor. Fara doar si poate am trait un an istoric, care a marcat/modelat totul. Investitii, afaceri, oportunitati. Totul este regandit, totul se cantareste de mai multe ori ca oricand inainte de o decizie.

2009 si implicit, criza, au rearanjat termeni in dictionar. Multi, nu am de gand sa ii enumar pe toti. De exemplu, prietenia. Acesta ar fi un termen numai bun de exemplu. Prietenii se gasesc mai greu ca niciodata. Iar cei prieteni, nu mai sunt prieteni.

Increderea ar fi un alt termen. In cine sa mai ai incredere azi, la final de 2009? Nici in umbra ta nu mai ai, totul are alt curs. S-au rasturnat companii, s-a tradat, s-au inselat mii de oameni creduli.

Multe sunt, din pacate, aceste termene.

Au fost, totusi, si bune in 2009. Faptul ca esti mai atent la orice e un lucru bun. Esti sceptic la orice propunere care te-ar putea avantaja, la orice individ care ti-ar putea deveni prieten. Si asta e bine.

Well, vine 2010. Care cu siguranta, va fi la fel, istoric. Daca iesim din criza, va fi anul in care am reusit relansarea (atat de trambitata, dealtfel).

Om vedea, sanatate sa fie. Si putere (multa) de munca. Si dorinta (tot multa) de munca. Restul, vin ele.

Se spune din ce in ce mai des ca de fapt revelionul e o noapte ca oricare alta. O fi.

Are, insa, si ceva cu totul si cu totul special. La cumpana dintre ani se fac planuri. Planuri pentru urmatorul an. Se pun target-uri, de cele mai multe ori personale. Iar astea personale ambitioneaza cel mai tare.

Si, cel mai important poate, este faptul ca pasim cu totii in noul an cu multa, multa speranta. Ca va fi un an mai bun. Ca vom trai mai bine. Ca vom reusi sa fim (mai) buni. Ca vom avea mai multe, ca va fi belsug. Ca vom avea prieteni mai multi. Ca vom vedea mai multe locuri. Ca vom fi mai sanatosi. Ca vom armoniza totul in jurul nostru.

Toate cele de mai sus mi le doresc mie. Si asemenea si voua. And i mean it!

La multi ani!

Avatar la IMAX

Am vazut Avatar aseara la IMAX.

Este cel mai frumos film vazut vreodata. Cu cele mai spectaculoase efecte speciale. Cu o poveste extraordinara. Si totul se intampla pe Pandora, o planeta foarte complexa. O lume creata perfect.

Mergeti si vedeti filmul la IMAX, merita!

Asa arata Pandora:

Zapada

Ninge. Tare. Nu am mai vazut sa ninga asa in Bucuresti de muuuult timp. E super.

Am incercat sa plec in urma cu cateva minute undeva cu masina si am renuntat dupa cateva minute. Aluneca pe sosele. Si sunt si soferii de duminica pe acolo. Asa ca m-am intors la birou. Sper sa avem ceva antiderapante pana diseara.

Pana acolo, insa, ma bucur (si sper sa faceti asta si voi) ca un copil de zapada. Ca atunci cand tipam, urlam de bucurie cand vedeam primii fulgi. Iar acum ninge in toata regula. Nu pot sa tip, ar zice lumea ca sunt nebun.

Aaa, si inca ceva: ninsoarea/zapada de afara merge cu Craciunul. Care merge cu muzica specifica.

Enjoy!

Jocurile copilariei mele

Daca esti “din astia batranii si expiratii” ca mine, n-ai cum sa nu iti aduci aminte.
Cand eram eu (noi) copil, ieseam din casa, nu ca acum (ca eu nu mai vad copii afara la joaca). Abia asteptam sa ne facem lectiile si sa iesim la joaca. Stateam cu orele afara. Vara jucam noua pietre.

Adica puneam cateva pietre (niciodata noua – dar 6-7 erau) una peste alta. Pe care trebuia sa le darmam cu mingea. Era ceva…

In fata blocului aveam o bara din aia de batut covoare (acu’ nu am mai vazut, mai exista?). Acolo jucam …cum se numeste…am uitat. Unu’, oaie ii ziceam noi, statea in poarta. Adica la bara aia. Si noi ne luptam sa ii dam gol. “Fiecare pe pielea lui”. Care dadea gol era smecher. Cand ajungea mingea aproape de oaie nene…tipa asta: eeeeeeeuuuuuuu! Daca te nimereai langa el atunci, nu mai auzeai pana a doua zi. He he…ce vremuri.

Jucam “ascunsa”. Nu de-a v-ati ascunselea. Acunsa. Nu mai explic, ca stiti sigur ce e aia.

Imi amintesc si “tara tara, vrem ostasi”. Va amintiti? Pe cineeee?????

Mai erau “capra”, “lapte gros”. Erau multe. Nu le mai stiu pe toate.

Iarna la fel. Pe toate. In plus, cu sania. Ce zarva era in spatele blocului… Dupa sarbatori cu sabiile. Luam trunchiul de la brazii aruncatii, taiam crengile, cojeam si faceam sabii. Si ne luptam.

Intr-un an mi-a cumparat taica-miu un bob. Din ala verde, de plastic. Arata cam ca in poza asta.

Ce bucurie am trait atunci…

De tubermane iti aduci aminte? Si gornetele pentru ele? Si luptele grele care se dadeau apoi?

Mai exista vreun astfel de joc acum?

Bine, stiu. Nu sunt la fel de tari precum The Punisher, Doom, Hitman and all. Nu. Alea sunt pentru bosorogi din astia ca mine, cum spuneam.